AFIR a publicat spre dezbatere publică un prim set de instrucțiuni privind evitarea creării de condiții artificiale în accesarea fondurilor europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat spre dezbatere publică un set de instrucţiuni privind evitarea creării de condiţii artificiale în accesarea fondurilor europene, pentru finanțarea investițiilor în agricultură și în dezvoltarea mediului rural prin submăsurile 4.1 (Exploatații agricole), 4.2 (Procesare agricolă), 4.1a (Exploatații pomicole) și 4.2a (Procesare pomicolă) din PNDR 2020. Citeste mai mult

Oficial MFE: România nu a absorbit fonduri europene de aproape 3 miliarde de euro din cauza unor proiecte nefinalizate

România nu a reușit să absoarbă aproape trei miliarde de euro din exercițiul financiar precedent, din cauza unor proiecte nefinalizate la termen, din care două miliarde de euro pe partea de transport, iar un miliard de euro pe mediu, a declarat, marți, Emanoil Radu Dascălu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE), responsabil pentru programul Infrastructură Mare, în cadrul conferinței “Mecanisme pentru o piață în dezvoltare”, organizată de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). Citeste mai mult

PNDR 2014-2020: S-a publicat instrucțiunea privind evitarea creării de condiții artificiale în accesarea sprijinului public prin Submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat instrucțiunea privind evitarea creării de condiții artificiale în accesarea fondurilor disponibile prin PNDR 2014 – 2020, Sub-măsura 6.4 –  Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole propusă pentru a fi inclusă ca anexă la Ghidul Solicitantului. Citeste mai mult

Răducu (MFE): Legile privind achizițiile publice trebuie adoptate până în 18 aprilie; în caz contrar, riscăm infringementul

România este obligată să transpună Directiva Europeană privind achizițiile publice până în data de 18 aprilie, în caz contrar riscăm declanșarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, iar proiectele europene pentru care se vor realiza achiziții publice pe vechea procedură vor suferi corecții financiare cuprinse între 5% și 100% din valoarea proiectului, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu. Citeste mai mult

Adjudecarea on-line a contractelor de achiziții pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale asigură, prin intermediul paginii oficiale de internet (www.afir.info), derularea on-line a achizițiilor realizate pentru implementarea proiectelor de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Citeste mai mult

AM POR a lansat apelul de proiecte de investiţii în infrastructura de turism (PI 7.1), 97,35 milioane euro în perioada 01 iunie – 02 decembrie 2016

Proiectele destinate mediului urban pot fi depuse spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în perioada 01 iunie, ora 12:00 – 02 decembrie 2016, ora 12:00. Proiectele se depun în cadrul Axei prioritare 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiţii 7.1 – Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.

Sursa: www.inforegio.ro