Dîncu: Avem o medie de 75% pe toate programele de absorbție a fondurilor europene; sper să avem și o absorbție de calitate

România a ajuns la o medie de 75% pe toate programele de absorbție a fondurilor europene, însă trebuie lucrat foarte mult pentru o absorbție de calitate a acestor bani, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, joi, la Realitatea TV.

“Am reușit să ne trezim în ultima parte (…) a intervalului, a exercițiului financiar 2007-2014, am ajuns (…) acum (…), când suntem în luna iunie, la un 75% în medie pe toate programele de absorbție a fondurilor europene (…) Una este cantitatea absorbției de fonduri europene și alta este calitatea absorbției de fonduri europene. Noi aici trebuie să lucrăm foarte mult. Eu sunt sigur că în anul acesta, anii viitori, până în 2020, în acest exercițiu financiar, noi vom lua toți banii, pentru că am început să fim mai abili în asta, ne-am creat o nouă generație de tineri care lucrează deja în domeniul acesta și sper ca în această perioadă să avem și o absorbție de calitate, pentru că dacă mă uit la programe mai vechi, cum a fost POSDRU de exemplu, a fost și un dezastru și ca absorbție, dar pe de altă parte am creat meserii care nu există. Îmi aduc aminte că s-au pierdut banii”, a spus Vasile Dîncu.

Întrebat dacă i se pare corect că au fost accesate fonduri europene ca să fie pregătiți scafandri la Satu Mare, Vasile Dîncu a dat ca exemplu Valea Jiului, unde cu astfel de fonduri au fost pregătiți jurnaliști și cameramani.

“În Valea Jiului (…), după mineriade, din foștii mineri disponibilizați, am pregătit sute de jurnaliști și cameramani. Și asta este foarte interesant, pentru că suntem o țară veselă și până la urmă suntem o țară foarte creativă, dar dincolo de asta ar fi trebui să ne promovăm, de exemplu, învățământul profesional cu banii aceștia, ca acum să avem în fabrici tehnologi, să avem sudori (…), să avem oameni pregătiți în domenii tehnice (…), oameni pregătiți și în meserii, pentru că am început să devenim toți specialiști în altceva”, a spus Dîncu.

Acesta a precizat că ministrul Educației, Adrian Curaj, are în pregătire o lege a învățământului dual și profesional.

“Ministrul Curaj a promovat o strategie și o lege care va intra încă din septembrie, o lege a învățământului dual și a învățământului profesional, în care refacem școlile de meserii, școlile de ucenici, niște trasee pentru liceu, în același timp școală profesională sau întoarcerea în formarea profesională. (…) În momentul ăsta, (…) vreo 60% dintre absolvenții de liceu am văzut cu surprindere sunt absolvenți de licee tehnice, dar nu-i găsim nicăieri în câmpul muncii, pentru că cred că nu au făcut practică și cred că au mai degrabă o diplomă decât sunt specialiști în ceva. Cred că o școală profesională ar fi fost mai sănătoasă, un liceu făcut cum se făcea înainte la seral. Oameni care au reușit în același timp muncind și făcându-și liceul au devenit după aceea personalități importante în Europa, în lume. Deci cred că nu am găsit măsura până acum”, a mai afirmat Dîncu.

Sursa: AGERPRES