MFE: Solicitanții sau beneficiarii privaţi pot efectua achiziţii directe cu respectarea pragurilor din Legea nr.98/2016

În cel mai scurt timp, Ministrul Fondurilor Europene va emite un nou ordin care va reglementa regimul juridic al achiziţiilor efectuate de solicitanții sau beneficiarii privaţi care efectuează achiziţii pentru pregătirea sau în implementarea proiectelor cu finanțare europeană (finanțate din instrumente structurale – obiectivul “Convergenţă” și fondurile SEE şi norvegian).

Până la emiterea noului ordin, solicitanții sau beneficiarii privaţi pot efectua doar achiziţii directe cu respectarea pragurilor din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice (132.519 lei pentru produse şi servicii și 441.730 lei pentru lucrări).

Cadrul legal aplicabil solicitanților/ beneficiarilor privați a fost abrogat implicit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care înlocuiește OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și orice alte prevederi contrare cuprinse în orice alte acte normative.

În acest context, procedurile simplificate aflate în curs de desfășurare la 26 mai 2016 (data intrării în vigoare a Legii nr.98/2016) se vor derula în continuare conform prevederilor în vigoare la data inițierii procedurii respective. Precizarea este valabilă și pentru încheierea contractelor de achiziție, aferente unor proceduri de atribuire demarate anterior datei de 26 mai 2016.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene