Ministrul Fondurilor Europene cere urgentarea legilor privind achiziţiile publice

Pentru a accesa fonduri europene în programul 2014-2020, România trebuie să respecte 36 de condiţii, dintre care au fost îndeplinite doar 13, iar prioritatea reprezintă pachetul privind achiziţiile publice, care are termen 18 aprilie, a declarat, luni, Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene.
Aura Răducu a afirmat, în Parlament, că România trebuie să respecte o serie de condiţii, conform acordului de parteneriat şi a programelor operaţionale stabilite de Comisia Europeană, informează News.ro.

„Sunt mai multe restricţii impuse pentru această perioadă pe care trebuie să le respectăm. Prima restricţie este să îndeplinim nişte condiţionalităţi restante până la începerea derulării programelor. Unele componente sunt blocate până când nu se îndeplinesc condiţionalităţile, ca de exemplu în Sănătate, Educaţie”, a declarat ministrul.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că România a îndeplinit 13 dintre cele 36 de condiţionalităţi şi a reuşit amânarea unora dintre ele până la finalul anului 2016. Săptămâna trecută, a fost elaborat un memorandum, în acest sens, ce stabileşte foarte clar responsabilităţile fiecărei instituţii, astfel încât aceste condiţionalităţi să fie puse în practică în termen scurt.

„Trebuiesc 34 de acte normative pe care trebuie să le facem pentru a îndeplini aceste condiţionalităţi, din care un pachet de şase sunt la nivel de legislaţie. Cel mai important pachet este pachetul de achiziţii publice, cele patru legi aflate în Parlament, în care avem obligativitatea de a le aplica începând cu 18 aprilie. E o mare problemă dacă acest pachet legislativ nu este aprobat. Avem imposibilitatea de a utiliza fondurile europene”, a explicat Aura Răducu.

Pachetul legilor privind achiziţiile publice se află printre priorităţile legislative ale Guvernului. Proiectele au fost trimise Parlamentului anul trecut, fiind adoptate de către Senat şi se află în acest moment în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Termenul pentru depunerea rapoartelor la aceste legi este finalul lunii martie, astfel încât la ]nceputul lunii aprilie să poată ajunge şi în dezbaterea plenului, deşi aceste termene pot fi grăbite.

Sursa: Adevarul.ro