Primele două măsuri de finanțare pe noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor fi deschise pe 25 martie 2015, iar ghidurile solicitantului se vor publica până la finele acestei săptămâni

Primele două măsuri de finanțare pe noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor fi deschise pe 25 martie 2015, iar ghidurile solicitantului se vor publica până la finele acestei săptămâni, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi.

“Noi suntem pregătiți să lansăm pe 25 martie, de Buna Vestire (n.r. sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie a fiecărui an) primele sesiuni de depunere de proiecte pe două măsuri, tineri fermieri și investiții în ferme, plus cele trei angajamente pe plăți directe care sunt parte din cererea unică de la APIA: agromediu și climă, agricultură ecologică și plățile pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale. Spre finalul săptămânii o să avem pe site și ghidurile solicitantului pentru consultare pe ambele măsuri“, a spus Turtoi.

Acesta a precizat că Ministerul Agriculturii a trimis către avizare toată legislația națională aferentă pentru deschiderea primelor sesiuni din noul program, fiind deja stabilite în Comitetul de Monitorizare toate criteriile de selecție și punctajele.

“Am dat drumul pe traseul de avizare Hotărârii de Guvern similare cu cea din programul trecut, ordinelor de ministru pentru lansarea sesiunilor și pentru criteriile de selecție. Am stabilit toate criteriile de selecție împreună cu grupul de lucru din Comitetul de Monitorizare, precum și punctajele cu toți fermierii și asociațiile din agricultură. Practic, suntem pregătiți să lansăm primele două măsuri din program pe 25 martie”, a adăugat George Turtoi.

În opinia oficialului MADR, Comisia Europeană va da un ‘acord de principiu’ pe întregul program de dezvoltare rurală al României undeva la mijlocul lunii aprilie, astfel încât din luna mai a acestui an vor putea fi deschise toate măsurile de finanțare din noul PNDR 2014-2020.

“PNDR 2014-2020, întreg programul consolidat, a fost trimis săptămâna trecută către Comisia Europeană, iar acum se face o consultare interservicii, între toate Direcțiile Generale ale Comisiei Europene. Cred că o să primim un OK pentru a trimite programul în sistemul informatic, sper în cel mult două săptămâni, iar undeva la mijlocul lunii aprilie o să avem acordul de principiu de la CE prin care putem lansa toate măsurile. La sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, încercăm să lansăm toate măsurile de finanțare din noul program”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

România are alocată prin PNDR 2014 — 2020 o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite țării noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuția națională.

Măsura privind investițiile în ferme are un buget total de 892,32 milioane de euro pentru perioada de programare de 7 ani, inclusiv contribuția națională de 134,35 milioane de euro, iar măsura dedicată tinerilor fermieri, aproape 445 milioane de euro, din care 44,5 milioane de euro reprezintă contribuția națională.

Sursa: http://www.agerpres.ro