Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost modificat

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță modificări ale Regulament de organizare şi funcţionare (ROF) a procesului de selecţie şi a procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2014 – 2020).

Ca urmare a solicitărilor primite în sesiunile anterioare de depunere din partea potențialilor beneficiari ai PNDR, AFIR a decis împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR (AM PNDR) să modifice ROF-ul de selecție și de contestații pentru proiectele finanțate prin intermediul submăsurilor din PNDR 2014 – 2020.

Una dintre cele mai importante modificări pe care o aduce noul ROF este aceea că în primele 5 zile calendaristice de la deschiderea sesiunii și din fiecare etapă de depunere a proiectelor nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea totală a fondurilor solicitate prin proiectele depuse. În acest fel, se asigură principiul egalității de șanse pentru toți cei care au pregătit proiecte și vor să le depună pentru a primi finanțare în această sesiune.

De asemenea, o altă modificare esențială vizează plafonul maxim de depunere de 120% din nivelul alocării sesiunii anuale a măsurii/ submăsurii/ componentei, plafon care se majorează la 200%.

Precizăm că depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut în anunțul de lansare sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii/ trimestrului respectiv ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere.

Totodată, o altă prevedere din noul ROF se referă la stabilirea unui termen de minim 7 zile calendaristice de la publicarea formei finale a Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info și până la lansarea sesiunii de primire a Cererilor de Finanțare.

Modificările prevăzute de actualul ROF al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor se aplică tuturor sesiunilor de depunere a proiectelor ce se vor deschide ulterior aprobării acestui regulament.

 

Sursa: AFIR