Vasile Dîncu: Sunt importante numărul proiectelor și volumul fondurilor europene atrase, dar e importantă și calitatea

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat joi, la Cluj, că sunt importante numărul și volumul de bani atrași prin proiectele europene, dar că importantă e și calitatea acestora, în ce măsură ele îl ajută pe cetățean.

‘În aceste 5 luni de când am preluat guvernarea, într-un an politic care a întârziat dezvoltarea proiectelor europene, încercăm să ne centrăm, să acceptăm și calitatea absorbției. Cantitatea este una și pot să vă spun că, până la urmă, avem o absorbție de 75%. Nu este ce ar fi trebuit să fie. Dar este foarte importantă și calitatea. Încercăm să construim indicatori, să facem studii — avem câteva și cu doamna comisar (Corina Crețu — n red.) — și să vedem ce este specific în sărăcia celor mai săraci. E important să vedem, să măsurăm în ce măsură fondurile europene au dus la dezvoltare’, a spus Vasile Dîncu.

El a spus că nu există rigoare în alocarea banilor europeni și nu sunt produse întotdeauna efectele scontate.

Vasile Dîncu a adăugat că Guvernul lucrează la simplificarea procedurilor în ceea ce privește absorbția și și-a exprimat convingerea că, pornind de la această premiză, în anii următori România ar putea înregistra o explozie în atragerea de fonduri europene.

‘Încercăm să trecem cu Guvernul la o nouă fază. (…) Încercăm accelerat să aducem modificări acolo unde nu funcționează administrația. (…) Am reușit să eliminăm avize, să încercăm să facem o administrație mai suplă, mai simplă, mai ieftină și sper ca acest proiect să fie o premisă și pentru o dezvoltare regională mai bună și pentru o absorbție mai bună. (…) Sunt convins că vom reuși în anii următori — va veni din noiembrie un alt guvern, căruia îi pregătim cu acest guvern tot ceea ce ar putea să-i lipsească în materie legislativă, de simplificare, în materie de decizie — pentru ca să poată să explodeze în anii următori pe această parte de absorbție. Și vreau să facem și un control al absorbției. (…) Banii europeni și banii românești care se adună în aceste proiecte trebuie să fie ușor de controlat de către cetățean’, a subliniat Vasile Dîncu.

Vicepremierul Vasile Dîncu a participat joi, la Cluj, la seminarul “Simplificarea Fondurilor structurale și de investiții europene”, alături de comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, de președintele Comisiei de dezvoltare regională a Parlamentului European, Iskra Mihaylova, și de europarlamentarul Mircea Diaconu.

Sursa: AGERPRES