Ministerul Fondurilor Europene a publicat a doua versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene a publicat, luni, 10 februarie a.c., a doua versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Astfel, Ministerul Fondurilor Europene supune consultării publice varianta actualizată a acestui document de programare, care stabilește priorităţile de finanţare din Fondurile Europene Structurale și de Investiții pentru a susţine Citeste mai mult

Patronatele acuză: fonduri UE de jumătate de miliard de euro sunt „blocate în sertarele birocraţiei româneşti“

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) avertizează că, în ciuda promisiunilor şi angajamentelor Guvernului, fonduri europene de 500 de milioane de euro au rămas blocate în sertarele birocraţiei româneşti. „Aceşti bani erau meniţi să ajungă la elevi, studenţi şi şomeri pe diferitele axe POSDRU, care au fost lăsate în suspensie, deşi este ultimul an în care mai putem accesa banii alocaţi României“, arată conducerea FPTS. Citeste mai mult

Peste 90 % din fondurile europene gestionate de Ministerul Energiei au fost contractate

Peste 90 la sută din fondurile europene gestionate de Ministerul Energiei au fost contractate, cele mai multe din proiectele din acest domeniu vizând generarea de energie fotovoltaică şi eoliană, în timp ce proiectele de generare a energiei pe bază de biomasă sunt mai puţine, spune Constantin Niţă. Citeste mai mult