fonduri-europene-productie-industrie-imm-2014

Industrie – Producție

Pentru finanțarea proiectelor de investiții din domeniul industriei, al producției non-agricole există următoarele surse de finanțare:
A. Programul Național pentru Dezvoltare Rurală – sunt finanțate investițiile efectuate de către microîntreprinderile de tip start-up care au sediul social și punctul de lucru în mediul rural și desfășoară activitatea în mediul rural.
B. Programul Operațional Regional – sunt finanțate investițiile realizate de către microîntreprinderile din mediul urban, dar și pentru întreprinderile din mici și mijlocii atât din mediul rural, cât și din mediul urban.

În programarea bugetară 2007-2013, ajutorul financiar nerambursabil acordat proiectelor din domeniul industriei era cuprins în intervalul 200.000 -1.500.000 euro.

Mai multe detalii despre noile oportunități de finanțare vor fi disponibile după definitivarea de către autoritățile implicate a noilor documente de programare respectiv după aprobarea acestora de către Comisia Europeană.

In cadrul acestor programe IMM-urile pot obtine finantare prin urmatoarele masuri:

Momentan nu exista programe active pentru anul 2014. Se va completa cu informatii referitoare la programul de finantare.
Beneficiari eligibili:
Investitii eligibile:
Conditii de eligibilitate:

Surse de finantare:
Buget total alocat:
Termene limita:

Momentan nu exista programe active pentru anul 2014. Se va completa cu informatii referitoare la programul de finantare.
Beneficiari eligibili:
Investitii eligibile:
Conditii de eligibilitate:

Surse de finantare:
Buget total alocat:
Termene limita:

Momentan nu exista programe active pentru anul 2014. Se va completa cu informatii referitoare la programul de finantare.
Beneficiari eligibili:
Investitii eligibile:
Conditii de eligibilitate:
Surse de finantare:
Buget total alocat:
Termene limita:

Momentan nu exista programe active pentru anul 2014. Se va completa cu informatii referitoare la programul de finantare.
Beneficiari eligibili:
Investitii eligibile:
Conditii de eligibilitate:

Surse de finantare:
Buget total alocat:
Termene limita:

Alte informatii utile:

Avand in vedere lipsa unor informatii relevante privind conditiile de eligibilitate aplicabile beneficiarilor si proiectelor pentru intervalul 2014-2020, va prezentam pe scurt conditiile generale de eligibilitate aferente perioadei 2007-2013:

–> Solicitantul să fie persoană fizică sau juridică română cu capital 100% privat;
–> Obținerea unui rezultat din exploatare pozitiv la finalul exercițiului financiar 2013, doar pentru firmele deja existente pe piață;
–> Solicitantul să nu înregistreze datorii la bugetul de stat consolidat sau la bugetele locale;
–> Solicitantul să facă dovada capacității de cofinanțare a proiectului;
–> Solicitantul să nu fie firmă în dificultate, conform Recomandărilor Comunității publicate în Jurnalul Oficial 2004/C244/02 cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea firmelor aflate în dificultate, astfel:

- Pentru societățile cu răspundere limitată și societățile pe acțiuni: în cazul în care se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social în ultimii 2 ani și, în plus, când mai mult de un sfert din capital s-a pierdut în ultimele 12 luni.
– Pentru societățile cu răspundere nelimitată (societate în nume colectiv, societate în comandită simplă etc.): în cazul în care se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul propriu în ultimii 2 ani, așa cum apare în evidențele contabile ale societății, și, în plus, când mai mult de un sfert din capital s-a pierdut în ultimele 12 luni.
– Pentru întreprinderile de orice formă juridică, atunci când respectiva întreprindere se află în procedura de insolvență.

În situația în care nu este îndeplinită niciuna din condițiile prezentate anterior, o societate poate fi totuși considerată în dificultate dacă sunt prezentate caracteristicile obișnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate, cum ar fi: creșterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, scăderea fluxului de numerar, creșterea datoriilor, creșterea sarcinilor financiare, scăderea sau dispariția valorii activului net.

–> Codul CAEN aferent activității pentru care se solicită finanțare trebuie să fie autorizat a se desfășura la sediul social/punctul de lucru – locația de realizare a investiției;
–> În cazul proiectelor care implică execuția lucrărilor de construcții, solicitantul trebuie să facă dovada deținerii unui drept real (proprietate, concesiune) asupra imobilului aferent investiției (teren sau clădire);
–> Pentru proiectele care implică doar achiziții simple de echipamente, solicitantul trebuie să facă dovada deținerii unui drept de creanță (locațiune, comodat etc.) asupra imobilului pe care se realizează investiția (teren, clădire);
–> Contractele care atestă existența unui drept real sau  de creanță trebuie să fie încheiate în formă autentică la notar și înregistrate la Oficiulde Cadastru;
–> Solicitantul trebuie să asigure accesul independent la utilitățile necesare funcționării optime a investiției.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Agențiile pentru Dezvoltare Regională

În acest moment nu există un calendar estimativ de lansare a sesiunilor de primire a proiectelor aferent anului 2014!